EN
RO
TERMENI ȘI CONDIȚII
Prin accesarea www.relians.ro (denumit în continuare Site-ul), acceptaţi, implicit şi necondiţionat, condiţiile generale de acces şi utilizare de mai jos (denumite în continuare Condiţiile Generale) şi toate prevederile legale aplicabile.
Drepturi de autor și marcă înregistrată
Drepturile de autor asupra conţinutului Site-ului aparţin SC RELIANS CORP SRL. Fotografiile, textele, sloganurile, desenele, imaginile, secvenţele animate, sonore sau nu, precum şi toate lucrările integrate în Site sunt proprietatea SC RELIANS CORP SRL sau a unor terţi care au autorizat SC RELIANS CORP SRL să le utilizeze.
Modelele şi lucrările prezentate în acest site sunt protejate în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi la protecţia desenelor şi modelelor industriale.
Reproducerile, pe hârtie sau digitale, ale Site-ului şi ale lucrărilor şi modelelor care sunt reproduse acolo sunt autorizate cu condiţia ca acestea să fie destinate unei folosinţe strict personale, excluzând orice utilizare în scopuri publicitare şi/sau comerciale şi/sau de informare, astfel încât să se conformeze dispoziţiilor legislative privitoare la proprietatea intelectuală.
Cu excepţia dispoziţiilor de mai sus, orice reproducere, prezentare, utilizare sau modificare parţială sau integrală a site-ului, indiferent prin ce procedeu ori pe ce suport, a diverselor lucrări şi modele care îl compun, fără a se fi obţinut în prealabil autorizaţia de la SC RELIANS CORP SRL, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
Logo-ul SC RELIANS CORP SRL este marcă înregistrată de către SC RELIANS CORP SRL.
Reproducerea, imitarea, utilizarea sau aplicarea acestei mărci, fără a fi obţinut în prealabil autorizaţie de la SC RELIANS CORP SRL, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
Informaţii despre servicii
Site-ul constituie o prezentare generală a serviciilor furnizate de SC RELIANS CORP SRL. SC RELIANS CORP SRL îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile ce figurează în prezentul Site, fără preaviz, ţinând cont de trăsătura interactivă a Site-ului, fără ca modificările să atragă răspunderea legală a SC RELIANS CORP SRL.
Confidenţialitate
În situaţia în care utilizatorul Site-ului pune la dispoziţie, de bună voie, date personale de identificare, acestea vor fi colectate şi stocate într-o bază de date. Prin furnizarea acestor date, utilizatorul îşi exprimă acordul pentru folosirea lor în scopul transmiterii de oferte şi mesaje promoţionale din partea SC RELIANS CORP SRL. Datele personale de identificare ale utilizatorului nu vor fi făcute publice.
Limitarea răspunderii
Utilizatorul foloseşte Site-ul pe riscul propriu. În nici un caz, SC RELIANS CORP SRL nu poate fi făcută responsabilă pentru daune directe sau indirecte şi în special pentru prejudiciul material, pierderea de date sau de program, prejudiciul financiar, rezultând din accesul sau utilizarea Site-ului sau a tuturor site-urilor care sunt legate de el. Conţinutul Site-ului este prezentat fără nici o garanţie, de nici o natură.
Informaţiile asupra serviciilor, caracteristicilor şi preţurilor acestora corespund unei definiţii la momentul redactării lor sau al actualizării diverselor pagini ale Site-ului; ele sunt oferite numai cu titlu informativ şi deci nu sunt şi nu trebuie să fie considerate ca o ofertă contractuală a serviciilor oferite de SC RELIANS CORP SRL. Erori sau omisiuni pot interveni.
SC RELIANS CORP SRL
CENTRIS Iași
Str. Colonel Langa, nr. 17, Parter
Sediul social: Str. Popăuți, nr. 2-4
J22-881-2000
CIF RO 13572900
Capital social: 1000 RON