Dezvoltarea sistemului de colectare selectivă şi amenajarea staţiei de transfer în comuna Goicea, jud. Dolj
Client Consiliul Local Goicea
Valoare totală 1.263.955,43 Euro
Valoare Grant 809.824,50 Euro
Valoare contract de lucrări - Euro
Proiectul
Proiectul a urmărit implementarea unui sistem de colectare selectivă şi transport a deşeurilor în zone rurale şi dezvoltarea
unui model de valorificare a deseurilor la nivelul localităţilor: Goicea, Giurgiţa, Măceşu de Sus, Măceşu de Jos, Cătane,
Bârca, Cârna, Gighera şi Bistreţ.
Proiectul a contribuit la creşterea calităţii vieţii în zonă prin creşterea nivelului de colectare selectivă şi a cantităţii
de materiale reciclabile valorificate. S-a redus astfel volumul de deşeuri depozitate ceea ce contribuie la îmbunătăţirea
condiţiilor de protecţie a mediului din zona de acţiune a proiectului, prin:
- Realizarea unei Staţii de Sortare şi Transfer, cu dotările şi utilităţile necesare pentru a funcţiona în bune condiţii;
- În interiorul localităţilor au fost amplasate 100 containere şi 300 pubele ecologice pentru colectarea deşeurilor reciclabile şi au fost distribuiţi 215.264 saci menajeri pentru colectarea selectivă;
- Au fost achiziţionate 2 autospeciale pentru colectarea şi transportul deşeurilor şi 1 Autospecială pentru transportul containerelor autocompactoare.
Servicii
Documentaţia de finanţare, elaborată de echipa de consultanţi RELIANS, a obţinut finanţare în urma evaluării la nivel naţional şi proiectul a fost implementat cu succes. Principalele piese ale documentaţiei au fost:
- Cercetare de piaţă Goicea-Dolj (colectare selectivă);
- Matrice Cadru Logic;
- Grafic Gantt de Implementare a Proiectului;
- Cerere de Finanţare;
- Strategie de promovare a colectarii selective;
- Studiu de Fezabilitate;
- Documente suport.
RELIANS a asigurat managementul întregii aplicaţii de finanţare, in etapa de planificare a proiectului.
